„Dacă există vrio dovadă, a faptului că HIV provoacă SIDA, ar fi trebuit să existe documente ştiinţifice, care toate împreună sau fiecare în parte ar fi trebuit să demonstreze acest lucru cu o precizie maximă. Nu există nici un asemenea fel de document”.

(Dr. Kary Mullis), biochimist, Laureat al premiului Nobel.

Ne vom opri asupra celor mai importante dovezi despre teoria neîntemeiată.

Aşa-zisul virus imunodeficitar al omului nu a fost descoperit, fapt recunoscut şi de „descoperitorii” acestuia Luc Montagnier (Franţa) şi Robert Gallo (America). Această „descoperire” a fost nu prima manipulare a faptelor din partea lui Gallo. Drept

rezultat, în 1992 R. Gallo a fost învinuit de delicte ştiinţifice de către comisia cercetătorilor cinstiţi a Institutului Naţional al sănătăţii (SUA).

Aici este oportună mărturisire unui „descoperitor” al virusului HIV, Luck Montagnier de la institutul Pasteur, care a făcut-o la 23 decembrie 1990 în publicaţia „Miami Gerald”.

-         „Sunt prea multe neajunsuri în teoria care afirmă că HIV provoacă SIDA”.

Putem obserava oameni care au fost diagnosticaţii cu HIV, care trăiesc 9 – 10 – 12 ani şi mai mult, iar starea sănătăţii lor este mai mult dect satisfăcătoare, iar sistemul lor imunitar este incă destul de rezistent. Puţin probabil că aceşti oameni vor fi depistaţi ulterior ca bolnavi de SIDA.”

Vă puteţi imagina, această afirmaţie este făcută acum 12 ani de un virusolog, considerat „descoperitorul” virusului. Afirmaţia în sine recunoaşte, practic, dreptatea SIDA-disidenţilor, dar suliţa otrăvită cu dezinformarea despre descoperirea virusului imunodeficitar şi a finalului letal provocat de acesta, lansată în 1984 de către Guvernul SUA, continuă să otrăvească toată planeta.

E limpede un singur lucru, că descoperitorii ipotezei HIV/SIDA pot numi SIDA orice boală cunoscută, dacă sunt descoperiţi anticorpi sau vor depista trei criterii din „criteriile Banghi” – slăbire, febră timp de 1 lună şi mai mult, diaree – şi, în principiu, orice microorganism detectat poate servi drept provocarea imunodeficienţei.

Dar până când, există triada lui Coch – trei condiţii pentru recunoaşterea microorganismului drept provocatorul unei anumite boli. Cu alte cuvinte, microorganismul poate fi recunoscut doar atunci când sunt respectate următoarele condiţii:

1.      Microorganismul-excitant trebuie să fie depistat în toate cazurile unei boli date, dar nu trebuie să fie întâlnit la oamenii sănătoşi sau în cazul unor alte boli.

2.      Microorganismul-excitant trebuie să fie eliminat din organismul bolnavului într-o cultură (formă) pură.

3.      Injectarea unei culturi pure a microorganismului într-un organism sensibil exact aceeaşi boală.

În calea cercetării aşa-zisului virus imunodeficitar nici una din aceste reguli nu a fost îndeplinită, de aceea nu trebuie considerat ca excitant sau provocator al bolii.

În afară de acest fapt, există regula de eliminare a retroviruşilor, la care HIV este atribuit de către „descoperitorii” săi. Aceste reguli au fost minuţios discutate în cadrul Institutului din Paris al lui Pasteur în 1973, care reprezintă un minimă logică necesară pentru a determina existenţa independentă a oricărui retrovirus.

1.      Cultivarea presupusului ţesut infectat.

2.      Curăţirea mostrei prin ultra-centrifugare în gradient de densitate.

3.      Micro-fotografierea electronică a particulelor, care indică caracteristicile morfologice şi dimensiunile (100-120 nanometri – 10-9 м) a particulelor retrovirusului în zaharoză cu densitatea de 1,16 grame/ml, şi nu conţine nimic mai mult, chiar şi particule cu altă morfologie sau dimensiuni.

4.       Să demonstrezi că particulele conţin transcriptază inversă.

5.      A se analiza particulele de proteine şi ARN şi a se demonstra specificitatea lor.

6.      A se demonstra, faptul că primele 5 condiţii sunt caracteristice doar ţesutului infectat şi nu este întâlnit în cultura de control.

7.      A se demonstra, faptul că particulele sunt infecţioase, şi când ele v-or fi introduse într-o cultură neinfectată sau animalelor, atunci vor fi obţinute particule identice, care sunt în conformitate cu primele 5 condiţii.

Desigur, pentru nespecialişti aceste reguli sunt greu de înţeles. Dar acei specialişti, care sunt preocupaţi de acest subiect toată viaţa, cei care meticulos au studiat în detaliu datele virusologice, fotografiile „virusului descoperit”, au concluzionat, că HIV şi imaginea sa reprezintă o pură fantezie de laborator. Ceea ce „descoperitorii” au oferit în imagini foto drept virus, în realitate reprezintă particule celulare.

Despre aceasta, la o conferinţă alternativă din iulie 2002 la Barselona, a vorbit emeritul profesor de patologie, care s-a ocupat 30 de ani de microscopica electronică, Dr. Etienne de Harven, în cadrul raportului său despre „HIV nu a fost niciodată izolat”. El a adus numeroase dovezi ştiinţifice, care demonstrează faptul, că nici Luc Montagnier, nici Robert Gallo şi nici Jey Levy, niciodată nu au izolat virusul, care ar fi putut purta numele de virus imunodeficitar al omului (HIV). Auditoriul a fost fascinat de metodologia prin care Harven detalia argumentele tehnice, care demonstrau lipsa de pe fotografiile electronico-microscopice a ceea ce este cunoscut ca „virusul SIDA”. El a raportat faptul că în 1997, două grupuri de cercetători în Statele Unite, în Franţa şi Germania iarăşi nu au reuşit să izoleze virusul, chiar şi în pofida faptului că de această dată, ei au urmat tuturor regulilor de izolare a retroviruşilor.

Harven a lămurit, că dacă ar fi existat HIV, atunci ar fi fost uşor de separat de indivizii care purtau o înaltă încărcătură virală. Odată ce nu există virusul, nu pot exista nici un fel de test pentru detectarea acestuia, care sunt preparate, cică, din particule ale acestuia. Nu există virusul, nu pot exista nici un fel de particule. Proteinele, care sunt elementele structurale ale testelor de identificare a anticorpilor, nu reprezintă particule ale mitologicului virus. Deci, ei nu pot fi semne ale existenţei unui oarecare virus, în schimb oferă un rezultat pozitiv fals cu prezenţa deja existentă a anticorpilor care se formează în corpul uman ca rezultat al oricăror vaccinuri efectuate, de asemenea şi în cazul a numeroase boli binecunoscute de către medicină: gripa, tuberculoza, eximă, hepatită, reumatisme, în cazul bolilor provocate de ciuperci, artritei reumatice,  hemofiliei, lupusului eritematos sistemic, sclerozei difuze, hemofiliei şi a multor altor stări (mai multe de 60).

Un test fals-seropozitiv poate fi identificat şi în cazul gravidităţii, în legătură cu care putem constata un număr crescând al femeilor printre „HIV-pozitivi”. Revista „Continuum”, realizată cu scopul aducerii la cunoştinţă a opiniei publice despre părerile alternative, în materialele sale au fost aduşi factorii care cauzează detectarea unor rezultate pozitive false.

1.      Oameni sănătoşi în rezultatul unor reacţii încrucişate imprevizibile (provocate de anticorpi).

2.      Graviditatea (mai ales a femeilor care au născut de mai multe ori)

3.      Proteinele ribonucleice normale ale omului

4.      Gripa

5.      În urma suferirii recente a unei infecţii virale sau a vaccinării virale

6.      Alţi retroviruşi

7.      Vaccinul contra gripei

8.      Vaccinul contra hepatitei B

9.      Vaccinul contra tetanus-ului

10.  Sânge „Lipicios” (la africani)

11.  Hepatită

12.  Holangită sclerotică primară (o boală de ficat)

13.  Ciroză primară abilei

14.  Tuberculoza

15.  Herpes

16.  Hemofilie

17.  Sindromul Stivens/Jones (boală febrilă inflamatorii a pielii şi mucoasei)

18.  Q-febră însoţită concomitent de hepatită

19.  Hepatită alcoolică (îmbolnăvirea ficatului provocată de alcool)

20.  Malaria

21.  Artrită reumatică

22.  Lupusul eritematos sistemic

23.  Sclerodermie

24.  Dermatomiozită

25.  Îmbolnăvirea ţesuturilor ligamentelor

26.  Tumori maligne

27.  Limfomă

28.  Mieloma

29.  Scleroza difuză

30.  Insuficienţă renală

31.  Terapia alfa-interferon în cazul hemodializei

32.  Transplantarea de organe

33.  transplantarea rinichilor

34.  Lepră

35.  Hiperbilirubinemie (concentraţie mare de bilirubină în sânge)

36.  Ser lipemic (sânge cu o concentraţie mare de lipide sau grăsimi)

37.  Ser hemolizat (sânge în care hemoglobina este separată de particulele roşii)

38.  Confruntarea naturală a anticorpilor

39.  Anticorpi anti-glucidici

40.  Anticorpi antilimfocite

41.  Anticorpii HLA (se referă la antigenele leucocitelor de clasa 1 şi 2)

42.  Niveluri ridicate de complexe imune circulante

43.  Mostre supuse tratamentului la o temperatură înaltă

44.  Anticorp anticolageni (descoperiţi la bărbaţii homosexuali, la bolnavii de hemofilie, la africani de ambele sexe şi a oamenilor bolnavi de lepră)

45.  Factori reumatoizi seropozitivi, anticorp antinuclear (ambele descoperite în cazul artritei reumatoide şi a altor boli autoimune)

46.  Hipergamaglobulinemie (nivel sporit de anticorpi)

47.  Răspuns pozitiv greşit la alt test, inclusiv testul RPR (rapid plasma reactiv) la sifilis

48.  Anticorpi antimuşchi neted

49.  Anticorpi antiparientali (celulele de la suprafaţa mucoasei stomacului)

50.  Anti-hepatită A imunoglobulină M (anticorp)

51.  AntiHbc imunoglobulină M

52.  Anticorpi anti-mitocondriali

53.  Anticorpi antinucleari

54.  Anticorpi anti-microzomali

55.  Anticorpi ai antigenelor T-celulelor a leucocitelor

56.  Anticorpi, care au o asemănare foarte mare cu polistirenii, care sunt utilizaţi în sistemele de testare

57.  Proteine pe hârtie filtrată

58.  Visceral leishmaniasis

59.  Virusul Epshtein-Barra

60.  Sexul anal pasiv.

(Septembirie, 1996, Zengers, California)

Mulţimea enormă de stări, care provoacă o reacţie pozitivă la, aşa-numitul test specific, ne vorbeşte doar despre falsitatea absolută a testului pentru detectarea HIV.